Confesiunile unei entreprenELLE: Liliana ARNAUT


Pe Liliana am cunoscut-o personal la un târg, unde venise cu minunăţiile ei colorate. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost zâmbetul din ochi atunci când povestea despre munca ei şi despre cum mesajele ei au ajuns deja pe 5 continente! Mi-am dat seama imediat că am de-a face cu o
entreprenELLE!

lilianaarnautSper ca povestea ei, să vă inspire!
Cum a început totul? 

Ţin minte şi acum că părinţii mei reuşeau să mă lase acasă doar dacă îmi umpleau biroul de acuarele, coli de desen şi mă lăsau să pictez. Altfel nu stăteam fără ei nici 5 minute- păpuşile mă plictiseau repede, dar când pictam, nu simţeam când treceau orele…la fel este şi acum, fac pauze de la pictură doar ca să mănânc. Pot sta în atelier, la o singură lucrare şi 12 ore.

Păpuşile mă plictiseau repede… dar când pictam, nu simţeam cum trec orele…

You-are-free-to-fly-348x500

Mereu am fost atrasă de artele vizuale. Pictez de mic copil iar prin exerciţiu şi studiu

mi-am cultivat talentul şi l-am dezvoltat. Întru-cât m-am născut în Republica Moldova, primele mele studii artistice le-am primit într-o şcoală influenţată de arta tradiţională rusească.

După generală, am hotărât să-mi continui studiile la Bucureşti. Mai întâi a fost liceul de artă Nicolae Tonitza, apoi Universitatea Naţională de Arta, licenţă şi master.

Cum a fost să vii în Bucureşti, singură, la doar 16 ani?

SKMBT_C55015022415040_0001Am aplicat atât la Nicolae Tonitza cât şi la colegiul de arte din Chişinău şi am fost acceptată la ambele. Am ales totuşi Bucureştiul pentru că am ştiut că aici voi avea un viitor. Nu a fost o decizie uşoară, am stat în cămin, departe de părinţi şi prieteni, dar am considerat că aici voi avea mai multe posibilităţi pentru a-mi dezvolta talentul şi nu am regretat niciodată această decizie.

Cum ai ştiut că vrei să îţi porneşti propria afacere?

Mereu mi-am dorit să îmi transform pasiunile într-o afacere, într-un stil de viaţă, să trăiesc din artă. Doar că nu ştiam „ce” voi face mai exact şi „cum” îmi voi transforma visul în realitate.

Lasa-ti-inima-sa-cante-353x500

Lucru acesta cred că îl simt toţi antreprenorii, la început. Ştiu că vor să pornească o afacere dar nu ştiu mereu: CE sau CUM. Dar răspunsurile, până la urmă, vin. Îţi mai aminteşti cum s-a cristalizat ideea?

Au fost mai mulţi factori care au servit drept fundament în apariţia ideii. Unul a fost dorinţa de a creea ceva nou, original şi de a trăi din artă.

Am fost inspirată şi de metoda de afacere a artistului japonez Murakami. Mai exact de ideea lui de-a aduce arta sa mai aproape de public şi de a o face accesibilă.

Ideea cred ca a venit când, la una dintre conferinţele la care am participat, am fost inspirată să-mi combin într-o singură afacere mai multe pasiuni. Iar cum o altă pasiune a mea este cea pentru literatura motivaţională şi de dezvoltare personală, uite aşa, treptat, a aparut ideea acestor mesaje inspiraţionale pictate.

Ce au spus ceilalţi atunci când le-ai zis că vrei să fii antreprenor?

Doar-cu-inima-poti-atinge-cerulNu am discutat ideea mea şi viziunea de a fi antreprenor prea mult cu ceilalţi, am început rapid să lucrez la transformarea ei în realitate. În câteva luni am lansat proiectul. Doar familia şi câţiva prieteni foarte apropiaţi au ştiut, şi mi-au acordat susţinerea morală şi financiară de care am avut nevoie pentru a depăşi teama de un nou început, fricile, blocajele interioare.

Ai antreprenori în familie? Ai o educaţie antreprenorială? 

Părinţii mei sunt antreprenori.Deasemenea, am avut bucuria de-a putea învăţa multe lucruri de la seminare ţinute de speakeri ca Brain Traisy, John Maxwell, Bodo Sheffer. Am învăţat multe lucruri şi din cărţi dedicate dezvoltării unei afaceri şi internet.

În ce ai investit pentru pornirea afacerii? 

Având ca activitate principală una artistică, mi-e greu să spun exact suma investită. Au fost 14 ani de studiu în Arte, au fost mii de ore de muncă. Mi-e greu să preţuiesc aceste lucruri. Pot spune doar că  pentru primul târg, la care am lansat proiectul, am investit în jur de 150 euro.

energy-intelligence-integrity-352x500Cum a fost primul târg, primul contact cu piaţa…?

Pentru primul târg pregătisem 10 ilustraţii cu mesaje inspiratoare, pe care le-am transformat în magneţi, cărţi poştale şi stickere. Acestea au fost primele produse pe care le-am avut. Aveam în jur de 10-20 produse din fiecare. Cu timpul, au crescut şi numărul ilustraţiilor, acum sunt în jur de 40 de ilustraţii. Iar gama de produse s-a îmbogăţit cu : felicitări, art printuri, broşe, trăistuţe, pernuţe. Iar stocul a crescut de la zeci, la sute de minunăţii colorate.

Care  a fost răspunsul primit ?
A fost un feedback pozitiv. Am învăţat multe în relaţia cu clienţii, îmi place să discut cu ei, să aflu idei noi, iar critica contructivă, dupa ce o filtrez prin viziunea generală a proiectului, o folosesc pentru a-mi „şlefui” afacerea.SKMBT_C55015011312120

Sunt recunoscătoare clienţilor, mă bucur de aprecierea şi susţinerea lor.

Cum au mers vânzările în primul an?

La lansarea proiectului m-am gândit în felul următor: lucrez un an cât de mult pot la acest proiect, îi ofer toată energia, timpul şi inspiraţia pe care o am, dacă într-un an, lucrurile nu se mişcă, înseamnă că piaţa nu are nevoia unui proiect de genul acesta, deci, caut o altă idee, în domeniul artistic  desigur,  care să servească oamenilor.

Spre bucuria mea, vânzările au mers foarte bine. Au fost peste măsura aşteptărilor, deşi nu aveam estimări.

Cât timp îţi ocupă gestionarea afacerii, cu tot ce presupune ea? 

Este un job full-time. Mi-am transformat pasiunile în afacere, alegând să fac ceea ce-mi place, nu simt cum trece timpul. Zilele mi le planific în funcţie de priorităţi. În unele zile pictez de la 9 dimineaţa până la 11, seara. În altele mă ocup mai mult de partea administrativă.

Ca antreprenor eşti, în general, omul bun la toate. Cum arată ziua ta?

AIn-inima-recunoscatoare-e-vara-mereucum, eu ma ocup de aproape tot: pictez -asta rămâne mereu prioritatea numarul unu, gestionez pagina Facebook, site şi blog, mă ocup de comenzi, creez şi menţin colaborări, relaţionez cu clienţii, particip la evenimente, lucrez cu furnizorii şi desigur, mă implic şi în alte proiecte adiacente afacerii mele. Într-un cuvant, am zile pline şi frumoase.

 

Ai angajaţi? 

Acum nu am angajaţi. Dar am colaborări, de exemplu, firma de contabilitate care se ocupa de funcţionarea legală a afacerii mele.

SKMBT_C55015011312140În timp, îmi doresc nu doar să angajez, dar să contruiesc o echipă care să se ocupe de partea administrativă a proiectului.

Cum te promovezi?

Ma promovez online pe facebook, site, blog şi offline, participând la evenimente şi târguri.

Magazinul online a fost o creştere naturală a afacerii, ca fiind  un loc unde se poate găsi toată gama de produse. Deja aveam o bază de clienţi către care ma puteam adresa. Promovarea de baza online a fost pe facebook, folosirea inteligentă a cuvintelor cheie. Dar, am folosit şi promovare offline, am distribuit pliante şi cupoane de reduceri la lansarea magazinului.


Au fost şi momente în care ai vrut sa renunţi?

A fost greu să pornesc pe un drum pe care Savureaza-viatavedeam doar următorii caţiva paşi înainte. Mi-am construit şi îmi construiesc afacerea, trecând uşor şi natural fiecare treaptă. Nu ştiu mereu „cum?”, dar am viziunea generală a direcţiei.

În încheiere, spune-ne unde îţi putem găsi produsele?

Produsele mele colorate pot fi găsite online pe: www.shop.arnautliliana.com şi offline în magazinele: Cărtureşti Verona şi Cărtureşti Carusel, magazinul „Malika” în Corbeanca, şi un magazin în mall Sun Plaza.

Draga Liliana, îţi mulţumesc pentru răspunsuri, sper ca povestea ta să inspire şi să dea curaj multor femei să-şi transforme visul în afacere.

Te felicit, ai devenit oficial membră a clubului: EntreprenELLE!

Dacă aveţi întrebări pentru Liliana nu ezitaţi să scrieţi un comentariu mai jos 🙂

Pe curând,

Denisa

SKMBT_C55015050509190-349x500

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s