Mesaj pentru cele care NU au caştigat la Digital Divas 2016

Gala Digital Divas 2016. Ora 20.30. Momentul de suspans al serii. Zeci de nominalizări şi doar câteva premii. (Vezi AICI definitia unei: DIVE.)
Muncă, speranţe, emoţii, pregătiri şi …dezamăgire (pentru o parte). Povestea celor care au caştigat s-a spus. Bravo! Lista lor o gasiti aici.
O parte din povestea celor care NU au câştigat  anul acesta, este aici.
Vreau să te felicit pentru munca ta (munca care te-a adus pe lista nominalizaţilor) şi să te rog să urmăreşti videoclipul de mai jos, până la final!

Este vorba despre perseverenţă. Este despre ambiţie, voinţă, puterea de a nu renunţa într-un moment greu (nu că am putea compara participarea la olimpiadă cu o gală). Dar e foarte adevărat ca nu ai cum să pierzi, dacă nu renunţi. Este foarte adevărat!

Ai început o cursa, termin-o cu capul sus, indiferent locul pe care ai ieşit. Spune-ţi că vei încerca până vei reuşi. Că vei fi atât de bună încât va trebui să caştigi în 2017! Transformă-ţi dezamagirea în ambiţie.

Te rog să încerci să eviti să dai vina pe alţii, e calea mai usoara dar nu te va duce nicăieri, nu vei creşte, dimpotrivă. Ştiu că este mai greu să te uiţi în oglindă şi să te întrebi dacă chiar ai făcut tot ce puteai. Şi să îţi răspunzi singură. Este greu să vezi locurile unde ai de îmbunătăţit, dar sunt sigură că vei reuşi.

Incearca sa privesti obiectiv. Nimeni nu are nimic cu tine. Nimeni nu incearca sa iti puna bete in roate. Daca oferi ceva de o valoare incontestabila, nu ai cum sa nu fi luata in calcul!

Încearcă să înveţi de la cele care au câştigat în loc să te uiti cu invidie . Vezi ce fac, cum fac şi încercă să fii cu un pas înaintea lor.

Ai un an întreg în faţă. Încercă să creşti, să înveţi din lecţia „eşecului” şi anul viitor să fii pe scena!

win

Pe curând,

Denisa

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s